Tocmai mi-am dat seama ca de la o vreme nu am timp decat de mine. Multi mi-au zis ca sunt ignorant, pervers, ingamfat, egoist si altele de aceeasi speta. Eu spun ca sunt putin ocupat. Nu o zic din egocentrism sau din lauda, insa imi dau seama ca inafara de colegul si bunul meu prieten A, nu stau mai cu nimeni la taclale. Totusi, nu pot spune ca ma simt rau. Posibil ca activitatea pe care o duc sa ma faca asa, posibil ca eu sa fiu asa. Totusi, nu inteleg oamenii care "imi plang de mila".
Multi ma intreaba cum stau cu dragostea, relatii, prietenii, activitati extrajurnalistice sau scolare. M-am obisnuit sa spun acelasi lucru: complicat. Nu stiu daca o spun din obisnuinta sau pentru ca un mecanism din creierul meu chiar simte asta.
Sa revin la cei carora le "pasa" de mine si se ingrijoreaza. Ieri am avut o discutie cu o persoana careia nu-i datorez nimic si care totusi sustinea ca am niste responsabilitati, ca trebuie sa o las mai moale cu ce fac, ca trebuie, trebuie, trebuie. Nu, nu trebuie nimic. Eu decid ce trebuie si ce nu trebuie. Poate ca nu prea am de ales, poate ca ma complic prea tare, poate ca am o viata prea solitara. Totusi, nu e chiar asa.
Cum zice o prietena buna de-a mea: "pianul nervilor de ceara". Oximoronic la prima vedere, sintagma descrie sentimente de notorietate, poate de egocentrism. Traim in epoca vitezei iar cine nu tine pasul nu reuseste sa se mentina "pe piata".
Adevarul e ca fac lucrurile pe jumatate, trec repede peste momente, iubesc putin, merg mult, vorbesc mult, citesc mult, mananc putin, fumez mult, cred ca muncesc mult. Si stii ce? Imi place, ma incita, ma face util, ma tine in "priza", ma face asa cum sunt. Cred ca daca nu as fuma as fi campion la 100 metri.
Cu toate ca de multe ori ma simt obosit, nervos, suparat, coplesit de probleme, imi place. Suna masochist? Posibli.
Nu trag concluzii, insa vreau sa spun ca desi nu pare, imi place la nebunie stilul de viata pe care il am. Detest termenul "engaged", prefer o viata plina de toate. Sunt persoane care imi spun ca nu pot trai singur. Totusi, cine spune ca sunt singur?
Un prieten bun face cat 1000 de papagali. Cred ca asta e concluzia.
Ba nu, "iubesc ceea ce fac", asta e concluzia. Va salut.
Stii ce-mi place cel mai mult? Ca de fiecare data cand te citesc, raman cu acelasi gust, dar mereu cu arome diferite: incantare, morale din care percep esente. Ideea e ca incep sa realizez ca respiram un aer tot mai incarcat cu nervi, stres, oboseala psihica ce ne incarca negativ. Uite ca unii nu iau in seama toate lucrurile astea, care de altfel nu conteaza, si se comporta liber, actioneaza conform propriilor convingeri, isi urmeaza calea, nu schimba masti, ci se descopera pentru ca si cei din jur sa ii perceapa ca atare. Si eu fac lucrurile pe jumatate sau mai bine zis, incep foarte multe si le abandonez pentru ca ma plictisesc repede. Asa cum spuneai si tu, traim intr-un moment in care banda unei casete sau a unui film pare sa se deruleze tot mai rapid si daca nu reusesti sa tii pasul cu ea, banda se rupe. Ei bine, concluzia la care am ajuns e ca cei carora nu le pasa de “sfaturile” primite de la “prieteni” sunt intotdeauna cu un pas inaintea derularii. Spor mult:)
RăspundețiȘtergeresi totusi uite ca astfel de persoane au mult de suferit. daca nu-ti pupi sefu in fund, daca nu renunti la parere, daca nu faci compromisuri, etc, s-ar putea sa ai o viata putin mai grea decat a altora. ideea e ca nush cat o sa mai fiu asa, daca o sa mai fiu asa, insa acum am abia 21 de ani, sa spunem ca imi permit. nush cum o sa ma comport intr-o situatie in care trebuie sa ma schimb pt ocuparea unui post, pastrarea unei relatii, a unei prietenii. totusi, eu respect stilul asta de viata pentru ca nu iti da posibilitatea sa ai doua masti, ceea ce e in trend la noi. ceea ce imi mai place mult sunt particularitatile, oamenii care se remarca prin ceva ce multa lume nu are. e si o vorba: copia nu are valoare. vorbesc deci filozofesc:)). kiss ya
RăspundețiȘtergere