marți, 26 ianuarie 2010

Aruncati in Siberia

Am trait sa o simt si pe asta. Minus 30 de grade la Iasi, restul tarii nu prea ma intereseaza. O iarna care sigur imi va ramane in minte, macar pana la urmatoarea.

Ziarele zbarnaie de anunturi tip: "Ger de crapa pietrele" sau "Romania, noua Siberie". Isterie la tv ca au murit 22 de oameni, masini care nu pornesc, boschetari care incheata prin gari, probleme cu distributia gazelor. Ciudat, ierni au mai fost, dar asa parca nu am mai prins.

Dimineata asta a fost ce si celelalte in care ma trezesc la 7; crunte. Dar sa vezi ce era afara. Masina nu pornea, a trebuit sa merg pe jos la facultate. Termenul "a ingheta" este impropriu folosit la ce temperaturi au fost afara. -28 de grade. Cine radea de termenul "incalzire globala" ar trebui sa se ingrijoreze. Fenomenul care se manifeste dupa incalzirea globala se numeste Era Glaciara. Ingrijorator? Posibil, oricum, nu pentru toti.

Prima zi de inghet mortal in Romania. Vineri spre sambata. Din plictiseala, am iesit in oras. Din si mai multa plictiseala, am mers si la un afterhour. Se pare ca nu numai eu ma plictiseam, pentru ca localul era plin ochi de tineri indiferenti fata de termeni ca "Era Glaciara" sau "- 28 de grade". Ce le pasa, se distrau, beeau, nu stiu ce mai faceau, dar se distrau. Totul frumos pana pe la 12 la amiaza cand magia s-a terminat. Toata lumea acasa. O priveliste superba. O multime de tinerei in tricou si cu ochelari pe ochi, a caror masina nu le pornea. Isteria s-a dezlantuit pentru ca taxiuri nu erau suficiente. La un moment dat, aud pe unul din ei practic congelat: "baga-mi'as xxxx, parca suntem in Siberia!".

Asa sa fie?
Ora 10 43, -28 de grade, nu e ca in Siberia, dar aduce a Moscova.

Va salut cu ceaiul in mana!

vineri, 22 ianuarie 2010

Ne furam caciula!

Unul dintre lucrurile bune in a fi parte a Uniunii Europene e ca poti face multe lucruri cu banii altora. Pentru asta, trebuie sa faci planuri, sa le dezvolti, sa fie viabile si sa convingi platitorul ca tara va fi mai fericita datorita acelor bani. Totusi, este si o clauza. Daca lucrurile nu merg conform planurilor, banii iti sunt luati.

Din pacate, legislatia romana este mai complicata decat a tuturor statelor din UE la un loc. Cel putin asa spun conducatorii nelegitimi ai acestei tari. Ciudat. Spania face anual absorbtii de peste 50 la suta din fondurile pe care le cere, intr-un an a reusit chiar recordul de 90 la suta. Sa va spun cate fonduri a luat Romania de cand este in UE? 3 la suta. Va las pe voi sa spuneti termenul care descrie rusinea care descrie acest procent.

Bun, dar cum de altii pot iar noi nu? Cel mai utilizat motiv, mai ales de sefii de la transporturi, este birocratia. Planurile nu sunt conform standardelor, nu sunt destule acte, destule stampile, deci ne bagam piciorul. Utilizam banii din bugetul local, acolo banii sunt putini deci nu se dau, deci mai bine o lasam pe la anu. Dupa putinele mele cunostinte in domeniu, pentru a face o absorbtie de fonduri NERAMBURSABILE, trebuie sa te tii de treaba si sa nu furi din bani. Pai daca nu furi cum te mai deosebesti de omul de rand? Nu trebuie sa aiba si guvernantii masini decente cu care sa mearga in vacanta la Ibita?

Apoi, daca tot se plang ca UE nu vrea sa acorde bani, pentru ce mai platesc oameni "specializati", zic ei, petru atragerea fondurilor structurale? Si nu ati vrea sa stiti cam cati bani ia un consilier pe probleme europene si pe absorbtie a fondurilor nerambursabile.

Poate numai eu vad partea buna a crizei economice. Daca tot e criza, de ce nu am profita de buzunarul mare al Uniunii si sa mai facem cate o sosea din banii altora, cate un spital, cate o scoala, liceu, etc. Pentru ca este birocratie? Sau pentru ca dupa o perioada fondurile sunt retrase? Oare specialistii nostri nu vad clauza care spune clar: fiecare euro este contorizat, deci NU SE POATE FURA NIMIC!

Normal, asta e diferenta dintre banii Uniunii si bugetul national. De la ei nu poti fura nimic, pe cand din bugetul statului se pot hrani multe guri flamande de la Cotroceni.

Oare chiar e nevoie de un al doilea Vlad Tepes? Oare chiar nimeni nu se mai satura de furat in tara asta? Oare nu se pot abtine de a fura macar 5 euro sa-si mai ia un pachet de tigari scumpe? Oare numai mie mi se pare ca ne furam singuri caciula?

Astept linistit sa mor!
Sursa articolului aici.

joi, 21 ianuarie 2010

O juma de cana de cafea si 3 proiecte

M-am saturat de multe lucruri in ultima vreme. Ca nu prea dorm, ca nu prea am bani, ca beau multa cafea, ca pierd mult timp. Totusi, un lucru este cert. M-am saturat de interminabilele proiecte pentru facultate.

Tot ce mi-a ramas este jumatate de cana de cafea si trei proiecte. Ultima tigara o fumez acum. Ce sa zic, viata de student!

PS: plus un reportaj. Licenta nu se pune ca am un indrumator intelegator.

joi, 14 ianuarie 2010

Oare ce lipseste?

Unde e Copoul din anul 1? Unde e sclipirea din anul 1? Unde sunt noptile pierdute in parcul din Fundatie si tigarile fumate la posta din sesiune? Unde sunt petrecerile cu colegii de grupa la care ramaneam de multe ori eu sa achit? Unde, unde, unde?

Am inceput cam aiurea, dar ma redresez. Bun, sunt in anul 3, sunt tot in sesiune si nu vad nici o asemanare cu anii precedenti. Ce e mai curios e ca ma inteleg bine cu colegii, vorbesc cu o mare parte din ei, ma simt relativ integrat in grupul de jurnalisti din anul 3 si parca nici nu am imbatranit. Totusi, lipseste ceva.

Am terminat un proiect, am mancat ceva si stau. Ma gandesc ca mai am cateva proiecte, mai am ceva parjoale in frigider si imi vine sa fumez o tigara. Nu o fumez pentru ca scriu si nu as vrea sa-mi pierd inspiratia. Cineva mi-a zis odata ca nu conteaza ce scrii, ci cum scrii. Evident ca scriu un text pe care poate oricine sa-l faca. Un text care teoretic nu are ce cauta pe un blog. Totusi, lipseste ceva.

Imi place sa fiu eu, iar eu sunt "putin" egoist. Imi place sa cred ca textele sunt bune, desi nu stiu daca sunt chiar asa. Niciodata nu am stat sa ma gandesc prea mult la ce scriu. De multe ori scriu despre frustrari, chestii care ma enerveaza, lucruri care merita, zic eu, usual things. Nu conteaza ce scrii, ci cum scrii, nu? Totusi, lipseste ceva.

Imi e dor de multe persoane pe care nu le-am mai vazut de mult. Imi e dor de momente jenante din liceu si generala. Uneori imi e dor si de parinti pentru ca ii vad cam rar. Imi e dor sa frec maneta, cred. Clar imi e dor de vacanta.

Pfff, ce trece timpul. Multe se schimba. Oare numai mie imi lipsesc chestii, oameni, timpuri?

Retoric, acelasi Ionut B.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Evolutia limbii romane, gen...

Oare sa fiu singurul care s-a saturat de tampita expresie, "gen"? Aud de cateva luni o gramada de oameni, "gen", care practic duc la o evolutie a limbii romane, "gen" mega crap.
Eu nu inteleg de ce o folosesc pentru ca practic nu ajuta cu nimic conversatia ci o complica, asta in cazul in care nu folosesc cuvantul "gen" inloc de "soi", sau "tip" de ceva. Mda, complicat de explicat, usor de utilizat. Totusi, e in trend.

Ma intreb daca utilizatorii cuvantului "gen" stiu care-i treaba cu el. Probabil ca au in minte expresia: "ceva de genul", dar sa evoluezi de la expresia de mai sus la ceva de genul: "am fost la biblioteca, gen, mi-am luat trei carti si bibliotecara era tare draguta, gen"... Am auzit expresia si mi-a luat ceva pana sa ma prind despre ce este vorba.

Oricum, cu gen sau fara gen, cu sex sau mai putin, traiasca romanul ca e din neam de inventatori.

Va salut, gen...
PS: un video care sa faca mai clare cuvintele mele.

marți, 5 ianuarie 2010

Perspectivele unui nou an

Un nou an, noi perspective, noi idei, aceleasi alternative. Am vazut vorbindu-se la televizor despre cei 20 de ani de libertate, de democratie. Oare asa o fi?

Ce-i drept am scapat de cartele, de cenzuri si de frica securistilor. Totusi, am ramas cu un stil de viata aproape identic. Posibilitatile au crescut numai pentru o parte din oameni, piata s-a divizat, iar societatea a scapat de patura de mijloc. Ce a ramas? Bogati si saraci.

M-am trezit un pic revoltat pentru ca pe timp de criza, toate companiile/societatile ofera posturi de voluntari. "Daca vrei sa muncesti vii la noi, dar o faci gratis sau pe bani extrem de putini." Bine, avem libertate si democratie, dar cum e cu locurile de munca, cu traiul mai bun pe care ni-l promit conducatorii, cu voturile risipite pe niste imbecili care nu ar putea conduce nici o adunatura de gaste. bla bla...

Am fost in vacanta in orasul natal. Am revazut un stil de viata de care imi era dor. Am vazut tineri de varsta mea mai calmi, mai relaxati, mai bine dispusi. Am vazut cum lumea se distreaza fara sa se gandeasca la consecintele a prea multe pahare baute. In fond, ce face un tinar de 21 de ani?

Trag aer in piept si continui. Nu sa scriu, ci sa traiesc.

La multi ani!