Sansa unui careu de asi

Astazi voi juca poker. Desi nu stiu sa joc, imi voi pune la
incercare norocul. Voi trage de el cum trage mexicanul din mescal. Toata lumea
are un dram de noroc. Toata lumea mizeaza pe ceea ce destinul ii ofera. De ce
nu as incerca si eu?

Ma intalnesc cu cativa prieteni la o masa carunta de brumar.
Facem cartile, ne uram noroc si incepem. Ce jucam? Poker evident, zice unul din
noi. Am mai jucat poker, insa acum e altceva. Jucam pe sansa si pe noroc. Nu stiu
sa joc poker, insa ma bazez pe ce se bazeaza o vulpe incoltita de ogari. Ma risc.

4 carti, atat vreau. Nu am nevoie de mai multe. Nu am
incredere in nimeni decat in mine si in norocul troienilor. Desi probabilitatea
de a pierde e mare, raman in joc prin probabilitatea de a fi jucat. Voi juca
pentru ca soarta imi cere. Ma bazez pe ceva ce altii nu au. Asul tine cu mine. Am
patru carti din care 3 ar trebui sa ma ajute.

Care este miza? Ce pot pierde? Incredere, cariera, viata,
suflet… Termeni relativi. Totul este relativ, totul este in zadar. De ce nu? Oricum
o sa pierd toate astea odata si odata. Oricum o sa ajung sa-mi para rau ca m-am
nascut cel putin odata in viata. Fa cartile!

Am o carte in maneca. Imi apare un mic zambet pe fata. Calmul
incepe sa mi se instaleze in suflet si odata cu el si increderea ca va fi mai
bine. Imi privesc adversarii cu dispret. Stiu ca voi castiga. Tensiunea isi
face simtita prezenta. Mizam tot. Desi pare un joc, nu mai este de mult. Lucrurile
incep sa prinda contur. Ma uit la carti si vad ca am doi asi si un popa, plus
cartea din maneca. Gata, i-am terminat!

Arunc cele trei carti si o scot si pe cea din maneca. Nu e
as…

Sunt terminat!