Discussing the Divine Comedy with Dante
Click pe imagine pentru a mari.
marți, 20 iulie 2010
duminică, 18 iulie 2010
Emotiv vs Impulsiv
Eram ieri la o vorba cu prietenii. Mi-era cam rau, asa ca preferam sa ascult, nu sa vorbesc. De la un subiect la altul, am remarcat ca sunt persoane emotive si persoane impulsive. Am mai remarcat ca cei impulsivi au caracterul de lider, ceilalti nu. Din nou, liderii sunt cam prostuti in gesturi, afirmatii sau comportament, pe cand emotivii sunt mai calmi, gandesc altfel problema, prefera sa nu iasa in evidenta prea mult.
Emotivii sunt luati de cele mai multe ori in ras, sunt pusi in situatii extreme, pusi la incercare. Din experienta, am observat ca, pe langa cei impulsivi, emotivii au o maniera mai eleganta de a iesi din o situatie, nu si cei impulsivi care cand se vad inghesuiti incep sa-si bage pula.
Un foarte important factor care face diferenta intre oameni este, ciudat dar adevarat, zodia in care te nasti. Cu toate ca sunt si exceptii, cei mai multi oameni dintr-o zodie se aseamana izbitor intre ei. Exceptiile sunt persoanele care se autoeduca, care citesc mult, care se dezvolta personal. Totusi, la un moment dat toti isi dau arama pe fata.
Exemplele ar putea continua, insa cred ca s-a inteles ideea postului. De ce scriu textul asta? Pentru ca, intr-o mai mare sau mai mica masura, ma regasesc si eu printre cei emotivi nativi. Stiu ca e greu de recunoscut pentru unii sau altii, insa emotivitatea sta la baza bunului simt. Nu vreau sa jignesc, pentru cei care se prind, dar faptul ca racul face un pas inainte si doi inapoi nu e chiar in zadar.
PS: oare numai mie nu mi se pare cool sa-ti bati nevasta si sa-ti iei la misto prietenii?
Emotivii sunt luati de cele mai multe ori in ras, sunt pusi in situatii extreme, pusi la incercare. Din experienta, am observat ca, pe langa cei impulsivi, emotivii au o maniera mai eleganta de a iesi din o situatie, nu si cei impulsivi care cand se vad inghesuiti incep sa-si bage pula.
Un foarte important factor care face diferenta intre oameni este, ciudat dar adevarat, zodia in care te nasti. Cu toate ca sunt si exceptii, cei mai multi oameni dintr-o zodie se aseamana izbitor intre ei. Exceptiile sunt persoanele care se autoeduca, care citesc mult, care se dezvolta personal. Totusi, la un moment dat toti isi dau arama pe fata.
Exemplele ar putea continua, insa cred ca s-a inteles ideea postului. De ce scriu textul asta? Pentru ca, intr-o mai mare sau mai mica masura, ma regasesc si eu printre cei emotivi nativi. Stiu ca e greu de recunoscut pentru unii sau altii, insa emotivitatea sta la baza bunului simt. Nu vreau sa jignesc, pentru cei care se prind, dar faptul ca racul face un pas inainte si doi inapoi nu e chiar in zadar.
PS: oare numai mie nu mi se pare cool sa-ti bati nevasta si sa-ti iei la misto prietenii?
sâmbătă, 17 iulie 2010
Un fleac!
Nu pot zice ca a fost exact ca la BAC, dar nici te speriat nu a fost. O luna si un pic au durat chinurile licentei. Cu ocazia asta am vizitat si eu lacasuri necunoscute multor studenti, precum Biblioteca Central Universitara (BCU), Casa Asachi, unde isi au resedinta marii lingvisti romani, am fost mai des si pe la Universitate. Nu ca mi-a fost nefolositor, dar as fi trait si fara sa vizitez locurile astea.
Tragem aer in piept, nu uitam prin ce am trecut si spunem cu toata raspunderea, despre licenta, evident: Un fleac, am ciuruit-o! Acum astept cu nerabdare sa vad ce loc de munca imi va oferi Romanica noatra draga.
Cinste si rabdare, doua virtuti necesare oricarui roman.
Va salut!
Tragem aer in piept, nu uitam prin ce am trecut si spunem cu toata raspunderea, despre licenta, evident: Un fleac, am ciuruit-o! Acum astept cu nerabdare sa vad ce loc de munca imi va oferi Romanica noatra draga.
Cinste si rabdare, doua virtuti necesare oricarui roman.
Va salut!
marți, 6 iulie 2010
Linia care trebuie trasa
Incep sa ma gandesc ca trebuie sa trag linie. (A nu se gandi nimeni la prostii!) Au trecut anii de facultate, au trecut ptrecerile studentesti, au trecut serile in care practic adormeam prin parcuri cu prietenii, noptile lungi de mai, iunie, octombrie si un pic din noiembrie. Mai am un pic din licenta pe care o voi sustine peste cateva zile. Mi-a fost frica de un posibil esec, dar acum nu imi mai este. Cine nu mai ia licenta in ziua de azi?
Am inceput anul 1 la camin, am terminat anul 3 tot la camin. Am avut momente cand aveam prea multi bani si momente cand mancam acelasi fel de mancare in fiecare zi, prieteni buni si marlani convinsi, colegi okay si fete mai baieti decat baietii. I-am avut pe toti. Dar acum vine partea grea. Se cheama schimbare, evolutie sau un nou inceput. Se cheama responsabilitate, un job care sa-mi dea de mancare si sa-mi plateasca chiria, poate o persoana care sa ma mai tina un pic in casa. Nu stiu daca am nevoie neaparata de toate astea, dar vreau toate astea. De ce? Pentru ca linia aia de care vorbeam trebuie trasa. Pentru ca desi nu pare, ma gandesc un pic dupa sfarsitul lumii din 2012, cu o cariera si poate o familie. Apostrofand replica lui Method Man dintr-un film: "Man, do you know what you sound like? What, a bitch? No, a man!"
M-am obisnuit sa nu mai scriu pe blog, iar daca scriu, scriu texte scurte si de moment. Nu mai citesc bloguri, nu mai citesc carti, mai rau, nu mai citesc ziare. Partea tehnologica m-a cuprins si nu cred ca ma insel daca spun ca ne-a cuprins pe toti. Stau de multe ori seara si vreau sa citesc ceva si nu pot. Prefer sa stau la pc, cu toate ca nu am net, sa revad filme, sa ascult muzica. Cine intocmea lista de lucruri care dau dependenta fizica ar trebui sa o revada.
Si acum ma intreb, am nevoie de un nou inceput? Pentru a incheia pe un ton comic, raspunsul este dupa linia pe care o voi trage.
Am inceput anul 1 la camin, am terminat anul 3 tot la camin. Am avut momente cand aveam prea multi bani si momente cand mancam acelasi fel de mancare in fiecare zi, prieteni buni si marlani convinsi, colegi okay si fete mai baieti decat baietii. I-am avut pe toti. Dar acum vine partea grea. Se cheama schimbare, evolutie sau un nou inceput. Se cheama responsabilitate, un job care sa-mi dea de mancare si sa-mi plateasca chiria, poate o persoana care sa ma mai tina un pic in casa. Nu stiu daca am nevoie neaparata de toate astea, dar vreau toate astea. De ce? Pentru ca linia aia de care vorbeam trebuie trasa. Pentru ca desi nu pare, ma gandesc un pic dupa sfarsitul lumii din 2012, cu o cariera si poate o familie. Apostrofand replica lui Method Man dintr-un film: "Man, do you know what you sound like? What, a bitch? No, a man!"
M-am obisnuit sa nu mai scriu pe blog, iar daca scriu, scriu texte scurte si de moment. Nu mai citesc bloguri, nu mai citesc carti, mai rau, nu mai citesc ziare. Partea tehnologica m-a cuprins si nu cred ca ma insel daca spun ca ne-a cuprins pe toti. Stau de multe ori seara si vreau sa citesc ceva si nu pot. Prefer sa stau la pc, cu toate ca nu am net, sa revad filme, sa ascult muzica. Cine intocmea lista de lucruri care dau dependenta fizica ar trebui sa o revada.
Si acum ma intreb, am nevoie de un nou inceput? Pentru a incheia pe un ton comic, raspunsul este dupa linia pe care o voi trage.
vineri, 2 iulie 2010
La multi ani mai Benchea
A mai trecut inca un 2 iulie. Am facut 22 de ani, nu ma simt deloc mai batran, doar putin mai obosit. Iar nu am dormit bine astanoapte.
M-am trezit fara sa stiu ca azi e ziua mea. Am primit un sms pe la 7 dimineata. Am injurat printre dinti, am deschis mesaju si am vazut. Mi-am amintit. E ziua mea. Si ce? Asta nu ar trebuit sa fie un motiv de bucurie, in conditiile in care de ziua mea sunt singur in Iasi, stau singur intr-o camera de camin din Tudor pe naspa, nu am un ban in buzunar, nu am mancat nimic azi, stau si scriu la BCU la licenta, nimeni din familia mea nu m-a sunat sa imi zica La multi ani! Uite cate motive de bucurie am. Imi vine sa decartez.
Cu toate astea, simt o caldura in suflet. O caldura ca aceea cand simti ca nu esti singur pe lumea asta. Intru pe Facebook si ce vad? 30 de persoane m-au felicitat, 30 de persoane s-au gandit la mine, cu toate ca nu stiau ei de ziua mea, Facebook-ul stia. Mai e categoria cealalta de persoane care chiar si-au amintit de ziua asta. De ei nu voi vorbi azi, stiu ei ca ii apreciez.
Atat. La multi ani, Benchea!
M-am trezit fara sa stiu ca azi e ziua mea. Am primit un sms pe la 7 dimineata. Am injurat printre dinti, am deschis mesaju si am vazut. Mi-am amintit. E ziua mea. Si ce? Asta nu ar trebuit sa fie un motiv de bucurie, in conditiile in care de ziua mea sunt singur in Iasi, stau singur intr-o camera de camin din Tudor pe naspa, nu am un ban in buzunar, nu am mancat nimic azi, stau si scriu la BCU la licenta, nimeni din familia mea nu m-a sunat sa imi zica La multi ani! Uite cate motive de bucurie am. Imi vine sa decartez.
Cu toate astea, simt o caldura in suflet. O caldura ca aceea cand simti ca nu esti singur pe lumea asta. Intru pe Facebook si ce vad? 30 de persoane m-au felicitat, 30 de persoane s-au gandit la mine, cu toate ca nu stiau ei de ziua mea, Facebook-ul stia. Mai e categoria cealalta de persoane care chiar si-au amintit de ziua asta. De ei nu voi vorbi azi, stiu ei ca ii apreciez.
Atat. La multi ani, Benchea!
joi, 1 iulie 2010
No time for jokes
Jale mare cu licenta asta. Azi tocmai a inceput numaratoarea inversa, de la 10 evident. Am terminat-o? Dilematica intrebarea. O sa o termin? Retorica intrebarea. Alte intrebari nu mai am. Revin cand o sa pot. Salut
marți, 8 iunie 2010
Poveste fara sfarsit
Fumez o tigara si incep sa scriu. A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris asa cum scriam. Am licenta, examene, proiecte, belele, nu si bani indeajuns. Totusi, nu despre asta vreau sa scriu. Nu voi scrie nici despre faptul ca mai am o luna si un pic si ma intorc in Roman, cred. Urmeaza un master, in caz ca iau licenta, pe care il voi face tot la 87 km de Iasi. Nu o sa scriu nici despre experimentele de la facultatea de jurnalism, cu toate ca ar cam trebui. Astazi vreau sa zic o poveste.
Un pusti a avut o idila. Acum mult timp, o fata ii intrase in viata. Cunoscuse alti oameni, alte personalitati, alte vicii. Nu ii pasa, ii placea. Fata se numea Ana, o Ana ca a lui Chirila, doar putin mai evoluata. Avea o personalitate complexa, se evidentia printre multe altele, avea ceva al ei. Nu parul o facea speciala, nici macar ochii, ci firea ei rebela. O fire rebela care disparea atunci cand o atungeai usor pe spate. Rasuflarea ei era una cristalina, rece ca gheata si fierbinte ca o zi in Vama in acelasi timp. Cu toate ca avea si multe capricii, lui ii placea. Din primele secunde cand a vazut-o, s-a indragostit de ea. Posibil sa fi fost prima lui iubire, posibil sa se fi inselat, insa cert era ca atunci cand vorbea cu ea ritmul inimii ii crestea.
Nu a mers din prima, insa au inceput sa vorbeasca. Vorbeau aproape in fiecare zi, in fiecare zi se certau sau se tachinau. Cu toate astea, cand se intalneau parca se iubeau din priviri, chiar daca nici nu-si vorbeau uneori. Toate asta pana intr-o zi cand pustiul a decis sa schimbe foaia. A inceput el sa fie indiferent, sa nu vorbeasca, sa nu mai sune, sa incerce sa uite. Nu a uitat-o, iar cand s-au intalnit, dupa cateva momente de sovaiala, s-au sarutat cum nu s-a sarutat nimeni pe Pamant in clipa aceea. A fost o seara perfecta. Fara detalii nesemnificative, au avut un week-end minunat. S-au iubit, s-au plimbat, s-au tinut de mana, au ras, au povestit, s-au simtit bine. The end.
Ca toate povestile secolului 21, era imposibil ca finalul sa fie acela. Finalul nu a fost prea fericit, cel putin pentru pusti. Adevarul e ca a suferit, s-a enervat, a plecat, a uitat, nu a mai iubit. Totusi, se consola cu faptul ca viitorul este incert. Era o alta poveste fara sfarsit.
Un pusti a avut o idila. Acum mult timp, o fata ii intrase in viata. Cunoscuse alti oameni, alte personalitati, alte vicii. Nu ii pasa, ii placea. Fata se numea Ana, o Ana ca a lui Chirila, doar putin mai evoluata. Avea o personalitate complexa, se evidentia printre multe altele, avea ceva al ei. Nu parul o facea speciala, nici macar ochii, ci firea ei rebela. O fire rebela care disparea atunci cand o atungeai usor pe spate. Rasuflarea ei era una cristalina, rece ca gheata si fierbinte ca o zi in Vama in acelasi timp. Cu toate ca avea si multe capricii, lui ii placea. Din primele secunde cand a vazut-o, s-a indragostit de ea. Posibil sa fi fost prima lui iubire, posibil sa se fi inselat, insa cert era ca atunci cand vorbea cu ea ritmul inimii ii crestea.
Nu a mers din prima, insa au inceput sa vorbeasca. Vorbeau aproape in fiecare zi, in fiecare zi se certau sau se tachinau. Cu toate astea, cand se intalneau parca se iubeau din priviri, chiar daca nici nu-si vorbeau uneori. Toate asta pana intr-o zi cand pustiul a decis sa schimbe foaia. A inceput el sa fie indiferent, sa nu vorbeasca, sa nu mai sune, sa incerce sa uite. Nu a uitat-o, iar cand s-au intalnit, dupa cateva momente de sovaiala, s-au sarutat cum nu s-a sarutat nimeni pe Pamant in clipa aceea. A fost o seara perfecta. Fara detalii nesemnificative, au avut un week-end minunat. S-au iubit, s-au plimbat, s-au tinut de mana, au ras, au povestit, s-au simtit bine. The end.
Ca toate povestile secolului 21, era imposibil ca finalul sa fie acela. Finalul nu a fost prea fericit, cel putin pentru pusti. Adevarul e ca a suferit, s-a enervat, a plecat, a uitat, nu a mai iubit. Totusi, se consola cu faptul ca viitorul este incert. Era o alta poveste fara sfarsit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)